Conferința „Cel mai sigur loc pentru fiecare copil este familia”

Conferința „Cel mai sigur loc pentru fiecare copil este familia”

La data de 27 iulie 2021, a avut loc Conferința „Cel mai sigur loc pentru fiecare copil este familia” organizată de CERI Moldova la solicitarea Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni.
Evenimentul a debutat cu un cuvânt de salut din partea dlui Vasile Lupu, vicepreședintelui  raionului,  șefului adjunct DGASPF Ungheni, dl Constantin Potlog și directorului Național de Program CERI Chișinău, dna Adela Casapciuc.
Conferința a durat 6 ore și s-a desfășurat în două sesiuni plenare ce conțin două ateliere de lucru și trei seminarii. Acestea au fost moderate de specialiști de peste Prut din cadrul „ALIANȚEI ROMÂNIA FĂRĂ ORFANI ”, Alex Ilie- psiholog ARFO, Julianna Citirga- manager de caz DGASPC Brașov și Casiana  Acsinte – medic rezident pediatru și trainer ARFO.
Evenimentul a fost dinamic și participanții au fost repartizați în trei săli din incinta Consiliului raional, primăriei mun.Ungheni și sediul DGASPF Ungheni. În cadrul activităților, participanții au fost instruiți despre:
♦ impactul sistemului de protecție asupra copilului;
♦ ce abilități sunt necesare în relaționarea cu copii care au suferit traume și disciplinarea în aceste cazuri;
♦ cum să identifice stilurile de atașament și cum să dezvolte un atașament securizant copiilor;
♦ cum alterează traumele creierul uman și care este terapia copiilor abuzați fizic sau sexual;
♦ ce este stresul traumatic secundar, ce presupune epuizarea și îngrijirea personală.

La final, participanții au primit diplome. La instruire au participat 93 de persoane, între care asistenți parentali profesioniști, asistenți sociali comunitari și angajații secției Protecția Copilului și a Familiei din cadrul DGASPF Ungheni.

Autor: Gaiduc Mihaela

Adauga un comentariu

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.