9 copii din satul Teșcureni au aflat tehnicile eficiente de comunicare asertivă. Este vorba despre beneficiarii serviciului social “Asistență Parentală Profesionistă”, care au participat la training-ul ,,Identitatea personală și relaționarea armonioasă cu cei din jur”. Tinerii au fost familiarizați cu modalitățile optime de relaționare cu cei din jur, au fost instruiți cum să-și dezvolte empatia și stima de sine și au fost consiliați în orientarea profesională după finisarea anului de studii. Prin diverse jocuri și activități interactive, participanții au fost îndemnați să-și valorifice potențialul și să aplice cunoștințele noi acumulate.
De asemenea, la eveniment a fost abordat și subiectul de prevenire a infecției cu virusul Covid-19. În acest sens, copiilor le-au fost comunicate recomadări și măsuri de precauție ce trebuiesc respectate în perioada de pandemie.
De menționat, că activitatea a fost susținută de specialiștii din cadrul secției Protecția Copilului și a Familiei ai DGASPF Ungheni și urmează a fi desfășurată și în alte localități din raion.
Autor: Lupu Mihaela
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.