Tutela/Curatela

Tutela/Curatela

Tutelă/Curatelă

Tutela/curatela este una din cele mai larg întâlnite forme de protecție de pentru copiii orfani, copiii temporar rămaşi fără îngrijire părintească şi copiii rămaşi fără îngrijire părintească care are drept scop ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului. Potrivit practicii, la instituirea tutelei/curatelei o deosebită importanţă se acordă relaţiilor dintre tutore/curator şi membrii familiei lui cu copilul aflat sub tutelă/curatelă. Obiectivele primordiale ale serviciului sunt constituite interesul superior al copilului aflat în plasament.

Obiective:

  • Apărarea drepturilor şi interesele copiilor, obiectivul are drept menire reprezentarea legală a minorilor în rapoartele juridice de interes a acestora în instanţele de drept, de stare civilă şi în alte organe.
  • Accesul la serviciilor sociale calitative– excluderea stigmatizării, neglijări şi marginalizării copiilor aflaţi în dificultate de către prestatorii de servicii. Implicarea actorilor locali şi sociali în rezolvarea dificultăţilor existente.
  • Asigurarea unui nivel confortabil psihologic şi social al copiilor aflaţi în plasament, obiectivul are drept menire asigurarea unor condiţii corespunzătoare de întreţinere, educaţie şi instruire. Realizarea obiectivului dat în mare măsură este pus în seama tutorilor şi curatorilor, care au drept obligaţiune de a crea condiţii adecvate atât din punct de vedere psiho-emoţionl cât şi material ţinând cont de interesele copiilor aflaţi în plasament.

Instituirea tutelei şi curatelei
Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vârsta de 14 ani. La atingerea vârstei de 14 ani, tutela se transformă în curatelă, fără adoptarea de către autoritatea tutelară a unei hotărâri suplimentare.
Curatela se instituie asupra copiilor cu vârstă cuprinsă între 14-18 ani.

Actele necesare pentru instituirea tutelei curatelei:

  1. Copia buletinului de identitate,
  2. Copia certificatului de căsătorie/a divorţului/a decesului unuia din soţi,
  3. Certificatul de la locul de trai şi componenţa familiei,
  4. Copia actelor ce confirmă prezenţa spaţiului locativ,
  5. Actul studierii condiţiilor de trai,
  6. Certificatul de la locul de muncă despre venituri/copia adeverinţei de pensioner,
  7. Certificatul medical conform cerinţelor stabilite,
  8. Caracteristica,
  9. Autobiografia,
  10. Acordul membrilor familiei, care a atins majoratul,
  11. Cererea.


Actele copilului propus spre tutelă/curatelă:

  1. Copia certificatului de naştere;
  2. Certificatul de la locul aflării copilului (şcoala, creșă-grădiniță);
  3. Certificatul medical după forma propusă;
  4. Actul studierii condiţiilor de educaţie a copilului;
  5. Actele despre părinţi: (hotărârea instanţei de judecată despre decăderea din drepturi părinteşti, dispăruţi fără veste, certificatul de deces, certificatul F3a, acordul părinţilor autentificat de către notar sau autoritatea tutelară);
  6. Acordul copilului care a atins vârsta de 10 ani;
  7. Caracteristica copilului;
  8. Avizul autorităţii tutelare locale cu privire la instituirea tutelei/curatelei asupra minorului.

  Conform ultimilor modificări a legislaţiei din domeniul protecţiei familiei şi copilului, sunt două forme de instituire a tutelei/curatelei ţinând cont de situaţia care necesită aplicarea acestei forme de plasament.

I. Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare:

a) Părinţii/unicul părinte care pleacă peste hotare pe un termen mai mare de 3 luni şi ai căror copii rămân în Republica Moldova urmează să informeze în prealabil autoritatea tutelară locală despre persoana în grija căreia rămân copiii.
b) copiii ai căror părinţi/unicul părinte sunt plecaţi/este plecat la muncă peste hotare care au fost identificaţi de către administraţia instituţiilor educaţionale, specialistul în protecţia drepturilor copilului, asistentul social comunitar, medicul/asistentul medicului de familie sau ofiţerul de sector al poliţiei, infomează autorităţii tutelare locale în termenii prevăzuţi de legislaţie.

În baza informaţiei parvenite, autoritatea tutelară locală dispune efectuarea evaluării situaţiei copilului de către specialistul în protecţia drepturilor copilului, iar în lipsa acestuia – de către asistentul social comunitar şi emite cu consimţământul părinţilor/unicului părinte, dispoziţia de instituire a tutelei/curatelei conform prevederilor legislaţiei dacă în urma evaluării iniţiale se constată că condiţiile de creştere şi educaţie a copilului sunt adecvate.

În situaţiile indicate mai sus custodia se aplică ca forma temporară de protecţie şi este fără plata indemnizaţiei.

II. Copiii rămaşi fără ocrotire părintească:

  1.  sunt decedaţi, fapt confirmat printr-un certificat de deces;
  2.  au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de judecată;
  3.  au fost declaraţi ca fiind incapabili, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de judecată;
  4.  au fost declaraţi dispăruţi fără urmă, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de judecată;
  5.  au fost declaraţi decedaţi, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de judecată;
  6.  i-au abandonat, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de judecată.

Statutul de copil rămas fără ocrotire părintească se retrage în cazurile:

  • anulării hotărârii instanţei de judecată privind decăderea din drepturile părinteşti a părinţilor copilului;
  • restabilirii în drepturile părinteşti a mamei/tatălui copilului;
  • adopţiei copilului, încuviinţată printr-o hotărâre a instanţei de judecată;
  • recunoaşterii sau stabilirii paternităţii, conform prevederilor art. 47 alin. (5) şi (6) şi art. 48 din Codul familiei;
  • anulării hotărârii instanţei de judecată privind declararea incapacităţii mamei/tatălui copilului;
  • pronunţării hotărârii instanţei de judecată privind declararea capacităţii de exerciţiu depline a mamei/tatălui copilului;
  • anulării hotărârii instanţei de judecată privind declararea mamei/tatălui copilului ca fiind dispărută/dispărut fără urmă;
  • anulării hotărârii instanţei de judecată privind declararea mamei/tatălui copilului ca fiind decedată/decedat.

În situaţiile indicate mai sus tutela/curatela se aplică ca forma permanentă de protecţie şi este cu plata indemnizaţiei şi se instituie prin dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale.

Persoanele care pot fi numite tutori (curatori)
Pot fi numiţi tutori (curatori) o singură persoană fizică sau soţul şi soţia împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin.(4) al art. 143 din Codul Familiei şi au consimţit expres.
La numirea tutorelui (curatorului) se iau în considerare calităţile morale şi alte calităţi personale, posibilităţile candidatului de a-şi îndeplini obligaţiile de tutore (curator), relaţiile lui şi ale membrilor familiei lui cu copilul.
Numirea tutorelui la copilul care a atins vârsta de 10 ani se face numai cu acordul copilului.

Nu poate fi numită tutore (curator) persoana:

  • minoră;
  • declarată incapabilă sau cu capacitate de exerciţiu limitată;
  • decăzută din drepturile părinteşti;
  • declarată incapabilă de a fi tutore (curator) din cauza stării de sănătate;
  • care a fost adoptator, dar adopţia a fost anulată din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator;
  • căreia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi persoana cu rele purtări;
  • ale cărei interese vin în conflict cu interesele persoanei puse sub tutelă (curatelă);
  • înlăturată, prin act autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur până la momentul morţii, ocrotirea părintească;
  • care, exercitând o tutelă (curatelă), a fost îndepărtată de la ea;
  • care suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
  • care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internat copilul asupra căruia se instituie tutela (curatela);
  • care nu are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova.

Tutela (curatela) asupra copiilor care sunt întreţinuţi şi educaţi în instituţiile de stat
În cazul în care asupra copiilor întreţinuţi şi educaţi în instituţiile de stat nu este instituită tutela (curatela), obligaţiile tutorelui (curatorului) sunt puse pe seama administraţiei instituţiei respective. Plasamentul temporar al copilului aflat sub tutelă (curatelă) în instituţia de stat nu anulează drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului) faţă de acesta. Apărarea drepturilor copiilor externaţi din instituţiile de stat este preluată de către autorităţile tutelare.

Drepturile copiilor aflaţi sub tutelă (curatelă)

Copiii aflaţi sub tutelă (curatelă) au dreptul:
– de a locui împreună cu tutorele (curatorul) lor;
– la condiţii normale de întreţinere, educaţie şi instruire;
– la dezvoltare multilaterală şi la respectarea demnităţii umane;
– la pensia de întreţinere şi la alte plăţi sociale;
– la spaţiul locativ ocupat anterior de către părinţii lor sau la asigurarea cu spaţiu locativ, în modul stabilit;
– la apărarea drepturilor lor în modul stabilit;
– la comunicare cu părinţii şi rudele;
– la exprimarea propriei opinii în procesul soluţionării problemelor care le ating drepturile şi interesele legitime.

Drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului)


Tutorele (curatorul) are dreptul şi este obligat să se ocupe de educaţia copilului aflat sub tutela (curatela) sa, să aibă grijă de sănătatea şi dezvoltarea fizică, psihică, spirituală şi morală a copilului.

♦Tutorele (curatorul) determină de sine stătător procedeele şi mijloacele de educaţie a copilului aflat sub tutelă (curatelă), luând în considerare eventualele recomandări ale autorităţii tutelare şi respectând prevederile art.62.din Codul Familiei.

♦ Tutorele (curatorul), ţinând cont de opinia copilului, poate alege instituţia de învăţământ şi forma de studii pe care le va urma copilul, fiind obligat să asigure frecventarea de către copil a şcolii până la sfârşitul anului de învăţământ în care acesta atinge vârsta de 16 ani.

♦ Tutorele (curatorul) este în drept să ceară de la orice persoană, inclusiv rudele apropiate, înapoierea copilului pe care acestea îl reţin fără temei legal sau fără o hotărâre corespunzătoare a instanţei judecătoreşti.
♦Tutorele (curatorul) nu este în drept să împiedice contactele copilului cu rudele lui, cu excepţia cazurilor în care contactele respective contravin intereselor acestuia.

♦Drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului) privind reprezentarea intereselor copilului aflat sub tutela (curatela) sa sunt stabilite de legislaţia civilă.

♦Tutorele (curatorul) este obligat să locuiască împreună cu copilul aflat sub tutela (curatela) sa. Curatorul şi copilul aflat sub curatelă care a atins vârsta de 14 ani pot locui separat doar cu acordul autorităţii tutelare.

♦Tutorele (curatorul) este obligat să comunice autorităţii tutelare informaţiile privind starea sănătăţii, îngrijirea şi educaţia copilului, precum şi schimbarea domiciliului.

♦ Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de tutore (curator).

♦Drepturile şi obligaţiile de tutore (curator) sunt exercitate exclusiv în interesul minorului aflat sub tutelă (curatelă).

♦ Obligaţiile de tutore (curator) sunt exercitate gratuit, cu excepţiile prevăzute de lege.

Pentru fiecare copil orfan şi rămas fără îngrijirea părintească, luat sub tutelă (curatelă) se alocă indemnizație de 1400 lei lunar familiilor în al căror plasament se află minorul.

Pentru mai multe detalii, adresați-vă la sediul Direcției, bir.11 sau contactați nr. de telefon 0236-2-31-74.

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.