Curs inițial în asistență parentală profesionistă

Curs inițial în asistență parentală profesionistă

În perioada 19-23 iulie 2021, DGASPF Ungheni a desfășurat cursul inițial în asistență parentală profesionistă- serviciu de plasament de tip familial, pentru doi solicitanți de asistenți parentali profesioniști și trei cupluri pentru adopție.

Timp de cinci zile, participanții au fost instruiți ca să-și dezvolte abilitățile profesionale în ceea ce privește aspectele teoretice despre instituționalizare, legislația cu privire la protecția copilului, regimul juridic al adopției, procedurile APP,  necesitățile și drepturile copiilor, aspectele medicale și de sănătate, ș.a.  De asemenea, solicitanții au fost antrenați în diverse activități practice prin care au fost evaluate capacitățile lor de către psihologul instituției, Tatiana Lupan.

La final, toți au primit certificate de participare, iar pentru a fi aprobați cu statut de Comisia raională pentru protecția copilului aflat în dificultate, aceștia urmează a fi supuși unei evaluări de către mai mulți specialiști ai secției Protecția Copilului și Familiei din cadrul  Direcției, care vor elabora un raport amplu ce va fi prezentat comisiei.

Un curs are durata de 50 de ore și este organizat de două ori pe an.

În prezent, în cadrul Direcției sunt înregistrate 42 de cupluri cu statut de adopție din R.Moldova dintre care 9 sunt din raionul Ungheni și activează 30 de asistenți parentali profesioniști.

Adauga un comentariu

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.