Programul „PANDA” în subregiunea Cula

Programul „PANDA” în subregiunea Cula

24 de copii din localitățile subregiunei Cula a raionului Ungheni, beneficiază în premieră de programul educațional „PANDA”. Acesta s-a început la data de 3 februarie 2021 și se va finaliza în luna mai, astfel, pe parcursul a 15 săptămâni consecutive, participanții vor fi implicați într-o serie de activități educaționale în cadrul cărora li se va oferi asistența necesară pentru a preveni riscul de abuz de alcool, îmbunătățirea stării psiho-emoționale ale acestora, modelarea comportamentului în asertivitate, schimbarea atitudinii față de situația lor din familie și în susținerea obținerii unor realizări școlare mai bune.

Beneficiarii programului au fost selectați de către directorul instituției de învățământ din localitate și au fost repartizați în două grupe. Aceștia sunt copii cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani care provin din familii social vulnerabile sau locuiesc cu persoane dependente de consumul de alcool.

De la începutul lunii februarie au fost desfășurate două activități în comuna Condrătești și s.Hîrcești, acestea au fost moderate de Angela Ciobanu- asistent social din cadrul Centrului de Asistență Socială a Familiei și Copilului „CREDO”.

Menționăm că, respectăm confidențialitatea participanților, întrucât activitățile includ date și informații cu caracter personal ale acestora, din acest motiv protejăm identitatea copiilor și pozele sunt parțiale.
La finele lunii mai 2021, toți beneficiarii programului vor primi diplome de participare.

Programul „PANDA” este un serviciu din cadrul Centrului de Asistență Socială a Familiei și Copilului „CREDO”, finanțat de Direcția Generală Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni.  

Adauga un comentariu

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.